Site dedicat creştinilor ortodocşi, care urmăresc activitatea pastoral misionară a preotului de car

miercuri, 20 octombrie 2010

O altă zi de bucurie pentru bătrâni, Duminica!

Duminica, prilej de bucurie duhovnicească şi de rugăciune 


O altă dimineaţă de duminică aduce o adiere suava, de toamnă, în sufletele bătrâneilor de la Centrul nostru!
Sfântul Partenie veghează cu blândeţe bătrânii. Iar aceştia îl cheamă în rugăciunile lor, cerându-i ajutor şi însănătoşire! Pe iconostasul din stânga, creştinii noştri sărută mereu cu mare evlavie icoana Sfântului Partenie! Apoi urmăresc cu interes gesturile Liturgice săvârşite de Părintele lor!
Iată câteva imagini din timpul slujbei!

marți, 19 octombrie 2010

Predică exegetică

Slujba Sfintei Liturghii la Capela Centrului Medico Social Sf. Luca



Slujba Sfintei Liturghii

    Duminica dimineaţa este o zi de sărbătoare pentru bătrânii şi tinerii care vieţuiesc în Centrul Medico Social Sf. Luca. Părintele Mihai vine regulat şi le oferă acestora asistenţă duhovnicească, dar îi bucură în mod deosebit prin Sfânta Liturghie.
    Cântările Sfintei Liturghii, ecteniile şi rugăciunile Părintelui sunt o mângâiere pentru pacienţii centrului. Mulţi dintre ei participă, se roagă, cântă împreună cu mare bucurie.Într-un mod simplu, dar profund, aceştia Îi înalţă cântare de laudă lui Dumnezeu, Cel în Treime.
 Capela Centrului se află în sala de mese a Centrului, la parterul clădirii. Bătrânii coboară cu mare evlavie şi râvnă, sărută icoana sfântului Luca, ocrotitorul Capelei şi al Centrului, apoi icoana Sfinţilor Epictet şi Astion, ocrotitorii Capelei şi ai Bolnavilor. Pe iconostasul din dreapta credincioşii cinstesc icoana Învierii Mântuitorului.
 La strană, doamna Preoteasa Ana-Maria, coordonează ritmul şi melodia cântărilor, ajutată adesea şi de fiicele duhovniceşti ale Părintelui.



Paraclisierii îl ajută pe părintele de fiecare dată la slujbă.Ei poartă lumânarea la Vohodul Mic şi la Vohodul Mare.Pregătesc anafura pentru a fi sfinţită în momentul cântării Axionului.
 La momentul rânduit, are loc ieşirea cu Cinstitele Daruri, când Părintele pomeneşte cu smerenie conducătorii bisericeşti şi pe cei laici, pe cei vii şi pe cei adormiţi.


 Iar, după aducerea Darurilor de Pâine şi Vin, Părintele rosteşte cu mare evlavie rugăciunile de sfinţire a Darurilor.

La sfârştul Slujbei Părintele le explică credincioşilor pericopa evanghelică citită în timpul Sfintei Liturghii.

Sfântul Evanghelist Luca, 18 octombrie 2010

Viaţa Sfântului Evanghelist Luca

     Luca marele apostol si evanghelist, a fost din Antiohia Siriei celei mari, doctor cu mestesugul, având si stiinta zugraviei desavârsit. Acesta aflându-se în Teba Beotiei si doctorind pe vremea împaratului Tit Claudie, a aflat pe Sfântul Apostol Pavel si crezând în Hristos, a parasit ratacirea cea parinteasca, si lasându-se de tamaduirea cea trupeasca, s-a apucat de cea sufleteasca. A scris si Evanghelia sa catre oarecare dregator anume Teofil, care crezuse în Hristos, dupa cum o stia de la Sfântul Apostol Pavel. Dupa aceea a scris si Faptele Apostolilor catre acelasi Teofil.
   Apoi dupa ce s-a dus de la Roma si a lasat pe fericitul Pavel, a umblat învatând toata Grecia si ajungând, precum se spune la optzeci de ani, a raposat cu pace; iar în locul în care a fost îngropat trupul lui, marind Dumnezeu pe apostolul lucratorul sau, a plouat colurie deasupra mormântului lui, spre semnul mestesugului lui cel doctoricesc. (Caci coluria este o doctorie alcatuita din picaturi de apa de trandafiri si din alte feluri, folositoare la boala ochilor). Pentru care a fost cunoscut si mai mult mormântul lui de toti. Iar Constantie feciorul marelui Constantin a adus de la Teba moastele lui prin mijlocirea lui Artemie marele duce al Egiptului, care si mucenic s-a facut, si le-a pus în biserica Sfintilor Apostoli, sub sfânta masa, împreuna cu ale lui Andrei si ale lui Timotei. Si se spune despre dânsul ca el a zugravit întâi icoana Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, tinând în brate pe Domnul nostru Iisus Hristos, cu mestesugul zugravirii cu ceara si alte doua si cum ca le-a dus apostolul la Maica Domnului sa le vada, si aceasta ar fi zis: "Harul Celui nascut din mine, prin mine sa fie cu dânsele. Asemenea si icoanele sfintilor mai marilor apostoli". Si de atunci s-a împartit în toata lumea un lucru bun ca acesta, ortodox si întru totul cinstit.