Site dedicat creştinilor ortodocşi, care urmăresc activitatea pastoral misionară a preotului de car

vineri, 19 octombrie 2012

Anunţ

Dragii noştri,

Părintele Mihai a primit numirea de la Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pentru a sluji ca preot la Spitalul de copii "Marie Curie" din Capitală, dar va rămâne să slujeasca şi să acorde asistenţă religioasă pentru bătrânii de la Centrul medico social Sfântul Luca!
Programul slujbelor nu mai este cel indicat anterior, părintele va răspunde doar solicitărilor exprese ale pacienţilor sau ale personalului angajat al centrului!
Joi, 18 octombrie, s-a prăznuit Sfântul Evanghelist Luca, ocrotitorul capelei noastre!
Pentru rugăciunile Sfinţilor Tăi, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi! Amin! 

Evanghelia zilei Sâmbătă, 20 septembrie 2012


Sfânta Evanghelie după Luca 5 (27-32)

Şi după aceasta a ieşit şi a văzut un vameş, cu numele Levi, care şedea la vamă, şi i-a zis: Vino după Mine! 

Şi, lăsând toate, el s-a sculat şi a mers dupa El.
Şi I-a facut Levi un ospăţ mare în casa sa. Şi era mulţime multă de vameşi şi de alţii care şedeau cu ei la masă.
Dar fariseii şi cărturarii lor, murmurau către ucenicii Lui, zicând: De ce mâncaţi şi beţi împreună cu vameşii şi cu păcătoşii?
Şi Iisus, răspunzând, a zis către ei: N-au trebuinţă de doctor cei sănătoşi, ci cei bolnavi.
N-am venit să chem pe cei drepti, ci pe cei păcătoşi la pocăinţă.

vineri, 2 martie 2012

Recital vocal-instrumental, în cadrul proiectului "Sunete în dar"

O ADIERE A PRIMĂVERII,
 PRIN ARMONIA SUNETELOR,
PENTRU SUFLETE NOBILE   
         Cea de-a doua zi a Mărţişorului a constituit prilej de încântare pentru sufletele nobile ale vârstnicilor internaţi la Centrul Medico-Social „Sfântul Luca”, din Bucureşti, sector 4. Pentru câteva minute, Capela amenajată în sala de mese a Centrului Medico-Social „Sfântul Luca”, a devenit sală de spectacol, în cadrul căruia vârstnicii au simţit adierea primăverii prin armonia instrumentelor mânuite cu măiestrie de elevii Colegiului Naţional de Muzică „Dinu Lipatti”. Nu doar bătrânii Centrului Medico-Social „Sfântul Luca” s-au lăsat încantaţi de această minunată armonie, ci şi personalul angajat al instiuţiei...
            Recitalul vocal-instrumental „Sunete în dar” este rod al parteneriatului educaţional-umanitar, încheiat între Colegiul Naţional de Muzică „Dinu Lipatti”, reprezentat prin Prof. Dr. Georgeta Băcioiu şi Prof. Dr. Rodica Dănceanu, şi Capela Centrului Medico-Social „Sfântul Luca”, reprezentată prin PC Preot Liviu-Mihai Dinu, care are drept obiectiv colaborarea între cele două instituţii în vederea organizării stagiunii muzicale „Sunete în dar” la sediul Capelei CMS „Sf. Evanghelist Luca”.
            În urma recitalului, elevii au împărţit, ca dar, fiecărei doamne asistată social şi medical în cadrul Centrului, şi câte un fruct, împletind astfel milostenia sufletească cu cea trupească.
            Vedem, astfel, un alt mod de a ne împărtăşi dragostea faţă de semenii aflaţi în strâmtorare, un mod în care le putem alina frumos grijile şi nevoile.

marți, 7 februarie 2012

Un Sfânt din vechime viu printre cei de la CMS Sf Luca

Sfântul Partenie din Lampsakos
7 februarie 2012

In calendarul ortodox, in ziua de 7 februarie este menţionată pomenirea Sfântului Ierarh Partenie, Episcopul Lampsak-ului.
Se cuvine să-i înălţăm cu toţii cântare:
"Pe slava Hellespontului şi Episcopul Lampsakului, pe Partenie, îl cinstim ca pe un mare ierarh, căci este izvor dătător de minuni şi pune capăt suferinţelor grele şi-i uşurează de înlănţuirea cancerului pe cei care strigă cu evlavie: Slavă ţie, cel slăvit întru Hristos! Slavă ţie, cel ce porţi cununa sfântă! Slavă Celui Ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri!"
Cum va spuneam si cu altă ocazie, Sfântul Partenie este ocrotitorul nostru, dar, mai ales, grabnic ajutator pentru cei bolnavi. 
De dimineaţă, Părintele Mihai a săvârşit slujbă în cinstea Sfântului Partenie, la Sfânta Mănăstire Antim din Bucureşti, urmând, ca după Sfânta Liturghie să luăm parte la o activitate filantropică a unor creştin milostivi, enoriaşi ai unei parohii bucureştene. Aceştia au adus hrană caldă tuturor persoanelor internate în CMS Sf. Luca. Dar nu doar hrană au oferit aceşti oameni minunaţi, ci şi mângâiere pentru bătrânii adăpostiţi aici, în aceste zile geroase. Pe lângă vechii pacienţi, în ultimele zile, la CMS Sf. Luca au fost adusi multi oameni ai străzii, din sectorul 4. Iată încă o faptă de omenie!
Mulţumim tuturor celor care au participat la desfăşurarea acestei activităţi filantropice, în ziua de pomenire a Parintelui nostru Partenie! 

joi, 2 februarie 2012

Întâmpinarea Domnului - 3 ani de preotie ai Parintelui Mihai

Sărbătoare şi aniversare
 pentru
Capela "CMS Sf. Evanghelist Luca"

Părintele Mihai este slujitor al altarului la modesta Capelă a Centrului Medico-Social Sfântul Luca, din Bucureşti. Deşi... nu are un loc special, de 3 ani Sala de mese a instituţiei, devine în fiecare duminică şi zi de sărbătoare loc de rugăciune pentru bătrânii adăpostiţi aici, adică... o capelă...
Întâmpinarea Domnului este sărbătoarea care ne aminteste de emotia avuta in urmă cu 3 ani, când Părintele nostru primea Sfânta Taină a Hirotoniei prin rugăciune şi punerea mâinilor episcopului, Prea Sfinţitul Părinte Varsanufie Prahoveanul, în timpul Sfintei Liturghii, săvârşită la Mănăstirea Pasărea, din judeţul Ilfov. O zi minunată, binecuvântată şi permanentă... pentru că de atunci Părintele Mihai îşi împlineşte cu responsabilitate si deosebită evlavie rolul său misionar şi, în acelaşi timp, duhovnicesc...
Să ne trăiţi întru mulţi şi binecuvântaţi ani, Prea Cucernice Părinte Mihai!
E sarbatoare, insa putini oameni cunosc semnificatia acesteia...
 
Azi, 2 februarie, este sarbatoarea "Intampinarea Domnului", care a avut loc la 40 de zile dupa Nasterea Domnului Iisus Hristos... Iosif si Fecioara Maria au mers la templu pentru a-I multumi lui Dumnezeu, aducand ca jertfa 2 turturele. In aceasta zi, Pruncul Iisus a fost intampinat de batranul preot Simeon, care astepta implinirea promisiunii facu...te de Dumnezeu lui: "nu vei muri pana ce nu vei vedea implinit cuvantul: << Iata fecioara va lua in pantece si va naste Fiu si vor chema numele Lui Emanuel, care se talcuieste Cu noi este Dumnezeu!>>"
   Praznicul Intampinarii Domnului ce il sarbatorim in ziua a doua a lunii februarie, ne dezvaluie cum Sfanta Fecioara Maria implinea invatatura legii vechi si a Bisericii Vechiului Testament, asa cum era scris si poruncit de Dumnezeu: “Pune-mi deoparte ca sfant pe orice intai-nascut, pe intai-nascut dintre copiii lui Israel, atat dintre oameni cat si dintre dobitoace: este al Meu” (Exodul, 13.2).
 Cinstiti zilele de sarbatoare prin participare la Sfanta Liturghie, iar de nu puteti, macar treceti pe la biserica si va inchinati!

luni, 2 ianuarie 2012

La multi ani 2012!

Anul nou 2012!

Anul 2011 a fost un an în care ne-am bucurat de sprijinul dumneavoastră, multe persoane manifestand dorinta de a sprijini financiar Capela Centrului Medico-Social "Sfântul Evanghelist Luca"! Multumim tuturor persoanelor, care, fară să ne cunoască personal activitatea desfăşurată la Capela CMS Sf Luca, ne-au oferit sprijinul financiar, completând formularul 230, pentru donarea a 2% din impozitul pe venit pentru înfrumuseţarea spaţiului de slujire a lui Dumnezeu!
Cei care doresc sa ne ofere din nou ajutorul, în anul 2012, o pot face, de asemenea, completând formularul 230, sau depunând orice sumă de bani, în lei, în contul RO64RNCB0090005634740006, deschis la BCR-Lipscani.
Puteti completa formularul 230, descarcându-l de aici http://www.scribd.com/doc/55262307/formular230

Liturghie de Craciun la Capela CSM Sf. Luca

Duminică, 25 Decembrie 2011, Părintele Mihai a citit Evanghelia Naşterii Domnului, având alături persoanele  pe care le-a avut ca ajutor în anul 2011, Domnul Petrică şi Domnul Nicolae!
Partea a 2-a din lectura Sfintei Evanghelii în ziua de Crăciun: